
Cand ma gandesc la Europa primele tari care imi apar in gand sunt Anglia, Franta, Spania, dar niciodata Belgia. Belgia, care parea sa fie un loc pe care nu as vrea sa il vad de 2 ori, s-a dovedit sa fie una dintre cele mai ciudate si diversificate experiente pe care le-am trait.
Introducere
Regatul Belgiei, cunoscut colocvial ca Belgia, este o țară în Europa de Vest. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene și găzduiește majoritatea instituțiilor acesteia precum și alte instituții internaționale importante, inclusiv NATO. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o populație de peste 11 milioane de locuitori.
Economie si Transport
Economia Belgiei și infrastructura sunt puternic integrate cu cele ale Europei de Vest. Belgia este situată în centrul unei regiuni puternic industrializate, ceea ce îi rezervă un loc printre primele zece țări în clasamentul comerțului internațional. Economia este caracterizată de o forță de muncă foarte productivă, un PIB ridicat și exporturi importante. Principalele produse de import sunt: alimente, echipamente industriale, produse petroliere și chimice, diamante brute, îmbrăcăminte și accesorii și textile. Principalele produse de export sunt automobilele, produse alimentare, oțel, produse petroliere, mase plastice, textile, diamante finisate.
Belgia este foarte bine conectată la rețelele vest-europene de transport. Dispune de peste 3500 km de cale ferată din care aproximativ 3000 km sunt electrificați.Belgia are peste 149.000 km de drumuri amenajate din care peste 1.700 km de autostrăzi. Marile aglomerații dispun de una sau mai multe centuri ocolitoare. Autostrăzile sunt notate cu litera ‘A’ și urmează traseele drumurilor europene, centurile sunt denumite ‘ring’ și sunt notate cu litera ‘R’ iar drumurile naționale sunt notate cu litera ‘N’.
Cultura
În ciuda diviziunilor politice și lingvistice, regiunea ce corespunde Belgiei actuale a fost centrul înfloririi unor mari mișcări artistice, care au exercitat o puternică influență asupra artei și culturii europene.
Circuitul Spa-Francorchamps găzduiește Marele Premiu al Belgiei din calendarul competiției Formula 1. Pilotul belgian Jacky Ickx a câștigat 8 mari premii și a terminat de două ori pe locul doi în Campionatul Mondial de Formula 1.
Fotbalul și ciclismul sunt sporturi populare în rândul belgienilor. Eddy Merckx este considerat a fi cel mai mare ciclist din toate timpurile. În fotbal Jupiler League este competiția fotbalistică cea mai importantă.
Contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost deosebit de bogate. Arta mosană, cea neerlandeză veche, renașterea flamandă și pictura barocă și marile exemple de arhitectură romanescă, gotică, renascentistă și barocă sunt pietre de hotar în istoria artei.
Evenimente si locuri deosebite
- Tomorrowland este unul din cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume, organizat anual (începând cu 2005) în orașul belgian Boom (16 km la sud de Antwerpen și 30 km nord de Bruxelles), pe șaisprezece scene aflate pe o suprafață de 75 de hectare, scena principală întinzându-se pe 160 de metri și cântărind 138 de tone.
-
Atomul este unul dintre cele mai populare atractii turistice din Belgia, fiind construit pentru expozitia mondiala din 1958. Situat intre Aeroportul International din Bruxelles si centrul orasului, Atomul este o parte a parcului de expozitii Bruxelles.
Monumentul, inalt de 92 de metri, este compus din 9 sfere care contin restaurante, baruri, sali de intalniri si un muzeu care prezinta istoria si modalitatea de constructie a Atomului. In plus, din interiorul monumentului, oamenii au parte de o minunata priveliste asupra capitalei Belgiei.

- Galeriile regale Saint-Hubert sunt un ansamblu de arcade comerciale vitrate din Bruxelles, Belgia. Proiectate și construite de arhitectul Jean-Pierre Cluysenaer între 1846 și 1847, precede alte vestite arhive comerciale europene din secolul al XIX-lea, cum ar fi Galleria Vittorio Emanuele II din Milano (Italia) și Pasajul din St Petersburg (Rusia).

